Schimbări majore în sistemul sanitar începând chiar de astăzi. Deciziile luate de de Ministerul Sănătăţii se răsfrâng atât asupra spitalelor, cât şi asupra pacienţilor. Bolnavii vor fi nevoiţi să plătească de acum o taxă la externarea din spital, care va fi stabilită în cursul zilei de astăzi. Reforma sistemului sanitar aduce însă modificări majore şi în ceea ce priveşte finanţarea spitalelor pe 2013, care, se ştie, va fi mai mică decât anul precedent. De asemenea, managerii nu mai au voie să înregistreze arierate mai mult de trei luni, în caz contrar fiind demişi. Este de aşteptat ca toate acestea să schimbe consistent modul de funcţionare al unităţilor medicale.
Unităţile medicale sunt constrânse să-şi închidă porţile dacă viitorul contract-cadru, aflat încă la stadiul de proiect, nu va suferi modificări înainte să intre în vigoare, tot luna aceasta. La cele mai multe spitale, tariful pentru pacienţii acuţi scade, iar managerii sunt îngrijoraţi şi recunosc că nu vor semna contractul-cadru dacă sumele nu sunt suplimentate. Aceste spitale se confruntă deja cu situaţii financiare grave, iar unele se află în pragul falimentului. Practic, banii nu vor mai ajunge decât pentru salarii. Nici colpata, care va fi introdusă începând de astăzi, nu va aduce mari avantaje spitalelor, mai ales acolo unde pacienţii au gratuitate. Deşi sumele variază între 5 şi 10 lei, nemulţumirile vin din partea bolnavilor, pentru care orice ban dat în spital reprezintă mult. De această taxă sunt scutiţi bolnavii cronici incluşi în programele naţionale, copiii, gravidele, persoanele cu handicap şi pensionarii cu pensii ce nu depăşesc 740 de lei. Veşti bune aduce doar afirmaţia ministrului potrivit căreia spitalele private vor plăti către cele de stat, dacă transferă pacienţi.Dezastru la „Socola“
„Vom acorda doar servicii sociale, pentru că nu vor fi bani pentru medicamente şi