Carla Bruni-Sarkozy şi-a lansat luni al patrulea album din carieră în care îşi laudă soţul, îl critică pe actualul preşedinte francez şi spune că membrii trupei Rolling Stones ar fi fumat marijuana.
„Little French Songs“ a creat deja controverse la nivel internaţional, din pricina aluziilor la adresa personalităţilor politice şi nu numai. În melodia „Le Pingouin“, Bruni foloseşte o poreclă pentru un personaj discrepant care, în ciuda faptului că este îmbrăcat bine, este lipsit de maniere şi de graţie.
Potrivit specialiştilor de la „Billboard“ şi „The Hollywood Reporter“, cântecul este o ofensă la adresa actualului preşedinte francez, François Hollande, cu toate că Bruni a negat că versurile i se adresează liderului politic care l-a urmat pe soţul ei la conducere. Interpreta spune că personajul antagonic are un „aer de rege, însă, de fapt, este un pinguin ce nu are manierele unui lord“.
Bruni a fost dezamăgită pentru că atunci când ea şi Sarkozy au vizitat Palatul Elysee, Hollande nu i-a condus spre ieşire, preferând, în schimb, să rămână în grădină pentru fotografii. „Pinguinule, eşti singur în grădina ta/ Dacă într-o zi ai să-mi apari în cale, am să te învăţ să-mi săruţi mâna“, spune Bruni în piesa „Le Pingouin“.
În melodia „Chez Keith et Anita“, fostul fotomodel discută despre o zi petrecută cu membrii formaţiei Rolling Stones, vocalistul Mick Jagger şi chitaristul Keith Richards, şi iubita lui, Anita Pallenberg. „Cineva rulează o ţigară. A! Nu! Nu fumez! Suntem la palatul lui Keith şi al Anitei“, cântă Carla Bruni-Sarkozy.
Albumul este lansat într-o perioadă în care soţul ei este investigat pentru activităţile financiare cu Liliane Bettencourt, fosta acţionară de la L'Oreal, care se presupune că l-a ajutat în campania electorală din 2007.
Versurile albumului „Little French Songs“ au fost puse în discuţie la gala premiilor muzica