Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinul se foloseşte de Stadionul Pandurilor pentru obţinerea licenţei! Montarea instalaţiei de încălzire, condiţionată de salvarea echipei de la retrogradare

Publicat in Pro Sport, luni 1 aprilie 2013 ·

Deoarece gazonul „Municipalului” severinean nu are încălzire subterană, cerinţă obligatorie pentru obţinerea licenţei de Liga I, echipa de la malul Dunării a solicitat închirierea stadionului din Târgu Jiu, pentru sezonul viitor. Consilierii locali din oraşul lui Brâncuşi au şi aprobat cererea Clubului Sportiv Turnu Severin, care va trebui să plătească 1000 de euro pentru fiecare meci disputat pe terenul Pandurilor. Totuşi, şansele ca Severinul să evolueze la Târgu Jiu sunt destul de mici, din mai multe motive. Primăria Severin a alocat deja fonduri pentru instalarea sistemului de încălzire, însă lucrările vor demara de-abia în vară, doar dacă echipa se salvează de la retrogradare, după cum a recunoscut şi purtătorul de cuvânt al instituţiei teritorial-administrative menţionate, Gabi Niculescu:. „Lucrările vor demara numai în momentul în care echipa rămâne în Liga I. Aşteptăm încheierea campionatului şi dacă CS Turnu Severin evită retrogradarea, vom monta instalaţia de încălzire a gazonului. În caz contrar nu vom mai face aceste lucrări, deoarece în eşalonul secund nu e obligatorie asemenea cerinţă”.

Târgu-Jiul le-a întors serviciul

Pentru a-şi completa dosarul de licenţiere, clubul de la malul Dunării doar avea nevoie de act prin care să poată dovedi că are unde evolua sezonul viitor, în cazul în care nu reuşeşte să-şi monteze instalaţia de încălzire în timp util. “Ne-am dat acordul ca în cazul în care cei de la Severin nu reuşesc să-şi instaleze sistemul de încălzire al gazonului, să poată juca la Târgu Jiu. Am făcut acest gest pentru că şi ei ne-au ajutat atunci când ne-am pus la punct gazonul. Acest accept îi ajută să ia licenţa. Dacă vor şi juca aici, vor plăti, aşa cum şi noi am plătit la ei”, a precizat Florin Cârciumaru, primarul Târgu-Jiului. În urmă cu două sezoane, CS Pandurii şi-a disputat partidele de pe propriul teren la Drobeta – Turn

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 8 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 7 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 5 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 13 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 12 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 12 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°