Pe tronsonul III al ocolitoarei Braşov, pe care se va putea circula în regim de autostradă, lucrările au demarat în data de 28 martie 2012 şi ar fi trebuit să fie executate în exact 365 de zile. Banii pentru decontarea lucrări au întârziat, astfel că şi termenul de finalizare a fost decalat, iar tronsonul va fi gata abia în luna iulie 2013, după cum au precizat reprezentanţii Companiei de Drumuri.
Citiţi aici mai multe amănunte despre stadiul plăţilor şi al lucrărilor şi pe primul tronson al ocolitoarei
Tronsonul III are o lungime totală de 6,3 km şi se desprinde cu un pasaj superior din DN 13 Braşov – Târgu-Mureş, intersectează strada Plugarilor cu un sens giratoriu, traversează DJ 103C (strada Lânii) cu un pasaj suprateran, intersectează drumul de acces la Institutul Cartofului cu un pasaj superior, intersectează calea ferată şi DN 1 Braşov – Sibiu cu un pasaj superior şi, mai departe, strada Clopoţel cu un sens giratoriu care va permite accesul din şi înspre DN 1 Braşov – Sibiu şi DN 73 Braşov – Piteşti.
Conform reprezentanţilor Companiei de Drumuri mai este de lucru la suprastructura podurilor şi a pasajelor, dar şi la turnarea de covor asfaltic, precum şi la relocarea utilităţilor. Toate cele patru pasaje au fost ridicate, dar mai este de lucru la îmbinarea grinzilor, astfel că nu se poate circula pe ele.
Şoseaua ocolitoare este gata între strada Lânii şi strada Plugarilor, dar mai este de lucru la un podeţ şi la turnarea covorului asfaltic. Traficul este însă restricţionat, pe respectivul segment de drum având acces doar utilajele constructorului, ca de altfel şi pe porţiunea dintre strada Plugarilor şi DN 13, unde, de asemenea, a fost turnat stratul de uzură pe toată lăţimea şoselei. La intersecţia dintre Plugarilor şi ocolitoare mai este însă de amenajat sensul giratoriu.
Totodată, muncitorii trebuie să se apuce de amenajat rigol