Oraşul duduie, sincron cu desantarea mai ambuscată a unei primăveri îndelung aşteptate. Şantierele, resuscitate din perioadele de conservare impuse de sezonul rece, revin în forţă la activitate, pentru a dovedi ieşenilor că în oraş se munceşte, uneori chiar ergonomic, cu ceva cap şi minte. Alteori, adică cel mai adesea, nu!
Lipsa de coordonare, după care unii acoperă gropi, le peticesc sau chiar toarnă cu frenezie asfalt, iar alţii descoperă că a venit vremea să sape la fel de tenace noi şanţuri şi gropi, pare a fi devenit deja o normă a competenţei şi a bunelor practici inginereşti. Sigur, beneficiarul întregului ansamblu de şantiere, Primăria, mai împarte periodic cu generozitate amenzi, avertismente şi somaţii, dar impresia de entropie edilitară predomină în memoria afectivă a ieşenilor deja resemnaţi că aşa va arăta, încă destul de mulţi ani, oraşul, plin ori de noroaie ori de praf, netraversabil prin Centru decât pietonal, fără umbra teilor substituiţi în batjocură cu deja celebrii salcâmi japonezi, cu care de altfel nimeni n-are nimic de împărţit. Mai ales dacă ar fi rămas doar în arealul Grădinii Botanice.
Nici măcar incidenţa fenomenului politic sau electoral nu mai frământă viaţa cotidiană a oraşului, pregătit parcă deja pentru a intra în letargia vacanţelor de vară, când Iaşul devine pustiu, simultan cu plecarea studenţilor. Poate că spre finalul anului, când se va pune problema validării prin referendum a noii forme a Constituţiei şi, pe cale de consecinţă, va fi resuscitat subiectul legat de regionalizare, Iaşul va reintra într-o oarecare fibrilaţie politico-electorală, măcar pentru a-şi asuma chiar pe merit condiţia pe drept cuvenită de capitală a Moldovei, măcar.
Până atunci însă, nimeni nu are de ce a se mai preocupa de cele care se întâmplă, dacă se mai întâmplă în oraş, austeritatea continuă să menţină schemele bugetare blocate, s
