Energia promite spectacol la ultimul meci din sezonul regulat. Darby si compania joaca pe teren propriu cu ultima clasata Dinamo intr-un meci in care se pune doar problema scorului. Dinamo e si adversarul pe care Energia îl va întâlni mai apoi in play-out.
Energia vrea să încheie spectaculos sezonul regulat. O victorie cu „lanterna roşie” Dinamo le-ar garanta elevilor lui Stroescu şi Lăpuşte locul 9 şi un parcurs scurt în play-out.
Vor să facă show !
Energia trebuie să îndeplinească o formalitate în meciul de astăzi de la ora 18 cu Dinamo. „Câinii roşii” sunt ciuca bătăilor în acest sezon, având doar o victorie în 29 de meciuri! O victorie cu Dinamo le-ar asigura lui Steffel şi compania locul 9. „Nu cred că o să avem probleme cu Dinamo. Chiar dacă a apărut o oarecare relaxare, cred că ne vom impune lejer. În play-out vom juca tot cu Dinamo, va fi uşor şi vrem să facem şi spectacol. Băieţii şi-au dorit să terminăm campionatul pe locul 9, să terminăm mai repede şi să le fie mai uşor în play-out. După cum îi simt pe băieţi, s-a schimbat puţin atmosfera după plecarea domnului Nikolic, e puţin mai degajată şi asta a făcut diferenţa”, spune Stroescu. Antrenorul interimar mai spune că va folosi toţi jucătorii din lot în duelul din această seară.
„Am discutat cu antrenorul lui Dinamo, şi am ajuns la o înţelegere cu el să jucăm în play-out 3 meciuri la Târgu-Jiu. Pe datele de 9, 10 şi 11 aprilie. E bine şi financiar, dar trebuie să fie de acord şi Federaţia.” Radu Stroescu, antrenor interimar Energia
Energia promite spectacol la ultimul meci din sezonul regulat. Darby si compania joaca pe teren propriu cu ultima clasata Dinamo intr-un meci in care se pune doar problema scorului. Dinamo e si adversarul pe care Energia îl va întâlni mai apoi in play-out.
Energia vrea să încheie spectaculos sezonul regulat. O victorie cu „lanterna roşie” Dinamo