Duminică seară, trenul care gonea nebunește spre București cu 25 de kilometri pe oră a făcut ceva nemaivăzut pînă atunci: a stat. Un mic respiro în marea lumii dezlănțuite să ajungă mai departe, prilej bun pentru întrebări filosofice: „Există viață după moarte?“, „Ne-am oprit noi sau Pămîntul se mișcă prea repede?“ și, evident, „Care este poziția preferată a mamei nașului?“.
Răspunsul nașului a venit prompt: „Stăm aici, că au furat țiganii cablurile și e pericol de accident“. Mult? „Nuuu, rezolvăm imediat!“ În final, așteptarea a durat doar o oră, timp destul pentru ca fiecare pasager să aprofundeze valorile umanismului și să contemple serios cît adevăr este în învățăturile celor de la CNCD. Serios, nici unul dintre colegii mei de vagon nu nutrea gînduri violente, rasiste sau xenofobe. Dar și dacă ar fi avut o bîtă și o lanternă…
Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013
Duminică seară, trenul care gonea nebunește spre București cu 25 de kilometri pe oră a făcut ceva nemaivăzut pînă atunci: a stat. Un mic respiro în marea lumii dezlănțuite să ajungă mai departe, prilej bun pentru întrebări filosofice: „Există viață după moarte?“, „Ne-am oprit noi sau Pămîntul se mișcă prea repede?“ și, evident, „Care este poziția preferată a mamei nașului?“.
Răspunsul nașului a venit prompt: „Stăm aici, că au furat țiganii cablurile și e pericol de accident“. Mult? „Nuuu, rezolvăm imediat!“ În final, așteptarea a durat doar o oră, timp destul pentru ca fiecare pasager să aprofundeze valorile umanismului și să contemple serios cît adevăr este în învățăturile celor de la CNCD. Serios, nici unul dintre colegii mei de vagon nu nutrea gînduri violente, rasiste sau xenofobe. Dar și dacă ar fi avut o bîtă și o lanternă…
Publicat în Cațavencii, nr. 12 (90) 2013
