Moneda euro din Cipru nu va mai putea părăsi insula și e foarte posibil să redevină o monedă națională, ceea ce ar putea marca sfârșitul monedei unice europene în forma actuală.
În timpul crizei care i-a copleșit economia, Ciprul a dobândit reputația unei insule-problemă, principala responsabilă pentru propriile nenorociri. Mașinăria de relații publice a UE s-a pus în mișcare pentru a acredita explicația aceasta. Actuala perioadă haotică a scos în evidență disfuncțiile mecanismului anticriză la nivelul factorilor de decizie din Troikă – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI. Deseori, aceștia au părut să improvizeze jalnic, într-o zi declarând cu încredere că Ciprul reprezintă unica problemă într-o vreme când stabilitatea se întoarce în zona euro, în alta afirmând, rău prevestitor, că năvala asupra conturilor private ale oamenilor ar putea fi un model pentru alte țări afectate de criza monetară. În realitate, Ciprul evidențiază disfuncțiile din inima zonei euro, care se arată tot mai incapabilă să acționeze ca o autentică uniune monetară.
După 1999, experimentul monedei comune a pus laolaltă 17 națiuni ale UE cu economii inegale, ce se bazau pe sectoare diferite de afaceri, industrie și comerț, cu condiții și cicluri economice diferite. O doză puternică de ideologie a fost aplicată peste realitate de către politicieni ale căror cunoștințe economice sunt adesea minuscule: conform acestora, legile gravității economice ar putea fi sfidate, iar euro-zona ar putea fi transformată într-o trambulină pentru viitorul stat comun european prin simplă voință politică. Dar încă dinaintea izbucnirii crizei economice din 2009, devenise clar că baza politică pentru cooperare nu există. State mai puternice sau mai pirpirii au deformat regulile, oricum șubrede, menite să stabilizeze zona euro sau pur și simp
