În perioada 1 – 5 aprilie a.c., în mediul şcolar sunt organizate activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.
În acest context, având în vedere Programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor 2013, aflat în derulare la nivelul IPJ Suceava, precum şi Programul de pregătire juridică şi antiinfracţională a elevilor în anul şcolar 2012/2013, poliţiştii anunţă că vor desfăşura activităţi de prevenire, informare şi responsabilizare a elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, urmărindu-se asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul şcolar şi diminuarea factorilor de risc infracţional şi victimal.
Încă din luna ianuarie 2013, poliţiştii au fost asaltaţi de profesori şi părinţi în legătură cu organizarea unor activităţi comune în cadrul programului ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. În baza programărilor efectuate, aflăm că vor fi organizate la nivelul judeţului peste 100 de activităţi, în cadrul cărora elevi de toate vârstele vor relaţiona în mod direct cu poliţiştii, în contextul desfăşurării unor acţiuni preventive, concursuri, vizite şi prezentări de genul ,,Ziua porţilor deschise”, marşuri antiviolenţă şi alte activităţi.
În toate cele 5 zile ale programului, poliţiştii de prevenire din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor fi prezenţi atât în mediul rural, cât şi urban, urmând a desfăşura activităţi de informare, responsabilizare şi conştientizare a tinerilor şi părinţilor acestora.
Luni, 1 aprilie, poliţiştii vor demara campania ,,Împreună pentru siguranţa copiilor”, ce vizează responsabilizarea părinţilor în prevenirea cazurilor de dispariţie a minorilor şi informarea copiilor cu privire la riscurile asociate plecării voluntare de la domicili