Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. USL nu va accepta încă un Daniel Morar la DNA

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 aprilie 2013 ·

Nu ştiu dacă Victor Ponta va ajunge la o înţelegere cu Traian Băsescu şi nu ştiu dacă o va propune pe Kovesi la conducerea DNA. Dar Fenechiu, Voiculescu şi toţi cei ca ei au repurtat deja o victorie asupra Justiţiei prin alungarea lui Daniel Morar şi expedierea acestuia în exilul aurit de la Curtea Constituţională.

Nu vreau să-i fac statuie lui Morar. Probabil, sper, că mai sunt şi alţi procurori extraordinari în DNA. Nu ştiu. Eu cred însă că alungarea sa este un semnal că nimeni de tipul lui Morar nu va mai ajunge în conducerea celor două parchete, cel puţin în regimul USL. Mă uit doar peste ceea ce a făcut Daniel Morar de când este interimar la Parchetul General. Parlamentarii care-şi angajaseră neamurile, fără ruşine, stăteau liniştiţi. Dosarele lor erau închise. A venit Morar, le-a redeschis şi îi trimite în judecată. Sunt vreo 15 foşti şi actuali parlamentari în această situaţie, din mai toate partidele. Normal că 99% din clasa politică vrea să scape de el.

Sunt conştient că Justiţia din România a evoluat enorm în ultimii ani. Nu mi-aş fi închipuit, în 2004, când comisarul european Gunther Verheugen venea la Bucureşti şi cerea arestarea unor „peşti mari”, că vom vedea atât de mulţi înalţi demnitari băgaţi în închisoare. Dar nu cred că suntem pe un drum ireversibil. Lucrurile se pot schimba, nu peste noapte, dar într-un an sau doi. Aşa cum bine explica Dan Voiculescu (şi-i mulţumesc sincer că a spus-o public), victoria USL nu este deplină fără controlul asupra Justiţiei. Pivniceru, în cele câteva luni de mandat tot a avut un succes: a instigat judecătorii împotriva lui Cristi Danileţ şi Alina Ghica şi i-a scos pe cei doi din CSM. Fără ca nimeni să se deranjeze să ofere un motiv.

Acum, USL încearcă, printr-un joc la două capete, să impună la DNA şi la Parchetul General, nişte personaje „călduţe”. Şefii celor două parchete vor sta în vitrină, pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°