Succesul obţinut la Miami, unde l-a învins pe David Ferrer, l-a ajutat pe Andy Murray să urce pe locul 2 în topul ATP:
În clasamentul dat luni publicităţii, britanicul se află însă cu puţin în faţa lui Roger Federer şi mult în spatele lui Novak Djokovic, dar are şanse să-şi consolideze poziţia în cursul săptămânilor viitoare.
Victor Hănescu a coborât o poziţie şi se află pe locul 58, cu 789 de puncte, acesta fiind, de altfel, singurul român prezent în prima sută mondială. Între primii 200 de jucători din lume se găpsesc Adrian Ungur şi Marius Copil, primul coborând de pe locul 111 pe 124, în timp ce al doilea a urcat de pe 144 pe 127, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din carieră.
TOP 10 ATP
1. Novak Djokovic (Serbia) 12.370 puncte
2. Andy Murray (Marea Britanie) 8.750
3. Roger Federer (Elveţia) 8.670
4. David Ferrer (Spania) 7.050
5. Rafael Nadal (Spania) 6.385
6. Tomas Berdych (Cehia) 5.145
7. Juan Martin Del Potro (Argentina) 4.750
8. Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.660
9. Richard Gasquet (Franţa) 3.230
10. Janko Tipsarevic (Serbia)
În clasamentul ATP de dublu, Horia Tecău a urcat de pe locul 10 pe 7, iar Florin Mergea a sărit de 76 pe 67.