Dincolo de prezenţa românească – impresionantă, chit că au strălucit prin absenţă câteva nume grele: Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu sau Neagu Djuvara – la Salon du Livre, Paris, din 21-25 martie curent, târg frecventat de peste 200.000 de vizitatori ce şi-au plătit biletul de intrare (10 Euro), adevărata lovitură mediatică s-a dat după evenimentul propriu-zis, şi anume în zilele imediat următoare, când toate titlurile prezentate la standul ţării-invitat de onoare s-au regăsit în librăriile oraşului.

O după-amiază de marţi, adică la o zi după încheierea Salonului de carte, hoinărind prin Cartierul Latin în compania lui Philippe Loubière, un pasionat traducător din literatura română (domniei sale i se datorează versiunea franceză a lui T. Arghezi, L. Blaga, G. Bacovia ş.a.m.d., iar mai recent şi a romanului lui Răzvan Rădulescu, Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane), a fost suficientă ca să mă umple de mândrie – România este prezentă în oraşul-lumină nu doar pe „sticla” televizoarelor, la „Fapte diverse” (alias criminalitate, cerşetorie, prostituţie infantilă etc.), ci şi în vitrinele celor mai bune librării, la loc de cinste. (Nu-i mai puţin adevărat că exact în acelaşi Cartier Latin prezenţa cerşetorilor români pe metru pătrat concurează serios numele româneşti din vitrinele librăriilor, dar despre asta – altă dată…)

Aşadar, după ora stelară a cinematografiei româneşti a noului val, care a făcut furori în Franţa (dar nu numai; dovadă – Poziţia copilului, recent premiat la Berlin), iată că a sunat şi ora cărţii noastre – şi când zic noastre, mă refer la întreg arealul limbii române (romanul Iepurii nu mor, al ieromonahului Savatie Baştovoi din Basarabia, în tălmăcirea harnicei Laure Hinckel, stă mărturie în acest sens) –, adevărat, nu din senin şi nici peste noapte, ci pregătită cu asiduitate