Europarlamentarul PNL, Renate Weber, va propune la modificarea Constituţiei, ca persoanele condamnate penal, chiar şi cu suspendare, să nu mai poată ocupa funcţii publice, inclusiv cele alese. "Nu mi se pare normal să fii condamnat penal şi să te afli în acelaşi timp în Parlament", a declarat Weber la RFI.
Renate Weber anunţă că vrea să propună "o interdicţie a celor care au condamnări penale, chiar şi cu suspendare, de a mai ocupa pe perioada aceea, în care este vorba de pedeapsa, chiar dacă executarea e suspendată, de a mai ocupa orice funcţie publică, inclusiv cele alese".
"Mie nu mi se pare normal să fii condamnat penal şi tu să fii în acelaşi timp în Parlamentul României. Sincer, nu este normal!", spune eurodeputatul liberal.
Întrebată dacă există asemenea cazuri în Parlamentul actual, Renate Weber a răspuns: "Sigur că există şi din păcate chiar şi de la mine din partid există. Înţeleg că legea astăzi nu are astfel de interdicţii. Eu vă vorbesc din perspectiva şi a cetăţeanului şi a unui om politic responsabil, spun eu. Cred sincer că atunci când ai o pedeapsă penală, indiferent pentru ce, pe perioada aceea în care este sancţiunea penală, repet, chiar dacă este suspendată, nu ar trebui să ai voie să candidezi, iar dacă deja eşti într-o funcţie, fie aleasă, fie numită, trebuie să te retragi, adică trebuie să fii demis de drept, ca să spun aşa".
În ce priveşte susţinerea pe care o asemenea propunere ar avea-o în PNL şi USL, Renate Weber se arată "convinsă că părerile aici sunt împărţite, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să spui ceea ce crezi că e corect şi eu cred că e corectă această susţinere a mea".