Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Sănătate, alte reguli de astăzi

Publicat in Monitorul de Neamt, luni 1 aprilie 2013 ·

• de la 1 aprilie intră în vigoare noi reguli în sănătate • de astăzi pacientii plătesc o taxă de spitalizare • tot de azi sefii spitalelor trebuie să stea cu ochii pe datorii, pentru că pot fi demisi • spitalele vor fi auditate periodic si vor primi bani în functie de competente Sistemul sanitar românesc intră astăzi într-o nouă etapă, deoarece de la 1 aprilie se aplică prevederile contractului cadru pentru anii 2013-2014. Acest document, ce ar fi trebuit pus în practică din ianuarie si apoi din martie, aduce unele schimbări importante sistemului, care vor afecta pacientii, spitalele, dar si medicii. Coplata este cea mai importantă modificare. Desi se discuta de cîtiva ani de taxarea unor servicii medicale chiar dacă pacientii plătesc asigurări de sănătate, iată că de la 1 aprilie ea va fi percepută. Taxa va fi cuprinsă între 5 si 10 lei si se va percepe o singură dată, la externare, indiferent de numărul de zile petrecute în spital. Este exclusă plata pentru internările de zi si ambulatoriu. Sunt scutite de la coplată mai multe categorii, printre care bolnavii cronici, minorii, pensionarii cu venituri sub 700 de lei, femeile însărcinate etc. Nu se vor percepe taxe pentru consultatii medicale, analize, trimiteri etc. O altă schimbare intrată în vigoare la 1 aprilie se referă la spitale. Directorii unitătilor sanitare care vor înregistra arierate trei luni consecutiv vor fi schimbati din functie, decizia fiind o premieră pentru sistemul medical românesc. Scopul este reducerea datoriilor si încurajarea directorilor să gestioneze mai bine banii publici. Managerii spun pe de altă parte că, într-un sistem prost finantat, este foarte greu ca un spital să nu acumuleze debite restante. O altă noutate adusă de noul contract cadru se referă la plata spitalelor pentru pacientii tratati. Anul acesta plata se va face diferentiat, unitătile sanitare fiind finantate în functie de

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 51 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 51 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°