O fi ştiind Relu Fenechiu să răspundă la o întrebare schimbînd subiectul, la televizor, cu aerul că vorbeşte despre acelaşi lucru, dar asta nu înseamnă că ambasadorul Germaniei n-a spus că la el în ţară un ministru care are probleme cu justiţia îşi dă demisia! Ce n-a spus ambasadorul e că în Germania unei persoane aflate în cercetări nici măcar nu-i trece prin cap să accepte o funcţie de ministru.
La noi, Relu Fenechiu a acceptat şi, la întrebarea de ce nu demisionează, a produs justificarea că nici un ambasador la Bucureşti nu i-a spus să se retragă din guvern.
Nici un ambasador nu poate zice, direct, aşa ceva. Nu-l lasă fişa postului. Poate, eventual, să dea de înţeles ce crede, pentru cei ce au urechi de auzit. Argumentul celui care l-a numit ministru pe Relu Fenechiu, premierul Ponta, că orice om e nevinovat pînă nu e condamnat, o fi stînd în picioare în faţa legii, dar nu-i bun în acest caz. Nu pui ministru pe cineva care e urmărit penal! Chiar dacă ai avea toate motivele din lume să crezi că dosarul sau dosarele acelui cineva sînt rezultatul unei comenzi politice.
Ponta e liber să spună de trei ori pe zi că Traian Băsescu a încercat să distrugă mai mulţi miniştri, stîrnind procurorii împotriva lor, şi că Băsescu are pe conştiinţă cazul Paul Păcuraru. Totuşi ăsta nu e un motiv plauzibil pentru a-l face ministru pe Fenechiu. Cu atît mai mult cu cît Ponta ştie că-i dă astfel lui Băsescu prilejul de a-l ataca ori de cîte ori are chef.
Retorica lui Relu Fenechiu împotriva atacurilor lui Băsescu nu mi se pare nici ea mai acătării, char dacă argumentaţia lui nu-i de lepădat, ci de ţinut minte. Ca ministru n-ai voie să spui: Uite cine vorbeşte! Unul care profită de imunitatea lui pentru a scăpa de carcalaci penali care altfel l-ar face clientul Parchetelor!
Să zicem că – oameni sîntem! – Fenechiu a cedat vanităţii de a deveni ministr
