Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a prezentat luni cine sunt, în opinia instituţiei pe care o conduce, principalii vinovaţi ai crizei citostaticelor de la noi din ţară. În cadrul unei conferinţe de presă, organizată la Minister, şeful de la Sănătate susţine că producătorii şi distribuitorii de medicamente, spitalele de Oncologie şi o farmacie din Ploieşti sunt responsabili de criza citostaticelor.
„Există unii producători şi distribuitori care ne-au notificat o creştere pentru câteva medicamente, a preţurilor, de peste 70 de ori. Vă imaginaţi că asta face parte dintr-o strategie. Au retras unele medicamente şi acum vin să le înregistreze ca să le crească preţurile”, a precizat Nicolăescu.
Potrivit datelor prezentate de şeful de la Sănătate, în perioada octombrie 2012 - ianuarie 2013, s-au livrat de UNIFARM trei medicamente oncologice esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer, către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate către spitalele care au comandat aceste produse.
„Este vorba de trei medicamente: alcheran, leucheran şi purinetol. Începând cu decembrie 2012, când a fost implementat sistemul SEAP în Unifarm, deci când a crescut transparenţa modului de achiziţie a medicamentelor publice, aceste produse au fost afişate şi în sistemul electronic. Astfel, spitalele şi farmaciile puteau comanda automat aceste medicamente. La acel moment, produsele respective nu prezentau o discontinuitate pe piaţa din România, fiind disponibile şi la alţi distribuitori", a declarat ministrul. Nicolăescz a adăugat că, din cauza faptului că spitalele nu au comandat aceste medicamente esenţiale pentru bolnavii de cancer şi pentru a preveni expirarea lor, produsele respective au fost livrate în piaţă către farmaciile cu circuit deschis.
"În urma investigaţiilor ulterioare făcute de către Agenţia Naţională a Medicamentului, la solicitare