Prin anii optzeci, pe când ne străduiam din răsputeri să mimăm făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi să deviem înaintarea României spre comunism, circula prin republică un banc ce a făcut carieră. Se făcea că un activist de la secţia de propagandă a IMGB-ului s-a lăudat faţă de colegii aparatnici că va urina pe zidul Kremlinului, protestând astfel faţă de refuzul Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice de a ne restitui tezaurul naţional. Aşa stând lucrurile, activistul cu pricina s-a înscris la biroul de turism pentru o excursie la Moscova, iar spre sfârşitul lunii decembrie a primit dezlegare pentru a vizita ţara vecină şi prietenă. După Anul Nou comunistul nostru a revenit în patrie, astfel că toţi colegii au sărit pe el pentru a afla vestea cea mare. Omul nostru susţinea, sus şi tare, că a urinat pe zidul Kremlinului chiar în Piaţa Roşie, în văzul tuturor. Numai că, întrebat fiind despre cum se face că nu l-au arestat pe loc kaghebiştii sovietici pentru o aşa de mare ofensă adusă autorităţii supreme de partid şi de stat, activistul de la IMGB a recunoscut un mic amănunt: nu se descheiase la pantaloni în momentul urinării… Bancul de mai sus se potriveşte de minune cu actuala situaţie din România, când mai-marii guvernului şi parlamentului nu mai ştiu cum să intre în graţiile structurilor occidentale, în vreme ce nu mai departe decât în toamna anului trecut fluierau, scuipau şi înjurau la adresa ocultei mondiale, a Departamentului de Stat al SUA, a Comisiei Europene, a Înaltului Comandament NATO şi a Fondului Monetar Internaţional. Cu câtă ură şi mânie proletară uşuiau pe oricine îndrăznea să le atragă atenţia că nu este bine să te pui rău cu mai-marii lumii atunci când eşti mic, obraznic, murdar şi rău de lucru, sau că nicăieri în lume nu s-a mai întâmplat ca să schimbi regulile peste noapte. În replică, activiştii,