Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De azi, coplata la externare. Vezi cum e primita masura in spitalele iesene

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 1 aprilie 2013 ·

Schimbări majore în sistemul sanitar începând chiar de astăzi. Deciziile luate de de Ministerul Sănătăţii se răsfrâng atât asupra spitalelor, cât şi asupra pacienţilor. Bolnavii vor fi nevoiţi să plătească de acum o taxă la externarea din spital, care va fi stabilită în cursul zilei de astăzi. Reforma sistemului sanitar aduce însă modificări majore şi în ceea ce priveşte finanţarea spitalelor pe 2013, care, se ştie, va fi mai mică decât anul precedent. De asemenea, managerii nu mai au voie să înregistreze arierate mai mult de trei luni, în caz contrar fiind demişi. Este de aşteptat ca toate acestea să schimbe consistent modul de funcţionare al unităţilor medicale.

Unităţile medicale sunt con­strânse să-şi închidă porţile dacă viitorul contract-cadru, aflat încă la stadiul de proiect, nu va suferi modificări înainte să intre în vigoare, tot luna aceasta. La cele mai multe spitale, tariful pentru pacienţii acuţi scade, iar managerii sunt îngrijoraţi şi recunosc că nu vor semna contractul-cadru dacă sumele nu sunt suplimentate. Aces­te spitale se confruntă deja cu situa­ţii financiare grave, iar unele se află în pragul falimentului. Practic, banii nu vor mai ajunge decât pentru salarii. Nici colpata, care va fi introdusă începând de astăzi, nu va aduce mari avantaje spitalelor, mai ales acolo unde pacienţii au gratuitate. Deşi sumele variază între 5 şi 10 lei, nemulţumirile vin din partea bolnavilor, pentru care orice ban dat în spital reprezintă mult. De această taxă sunt scutiţi bolnavii cronici incluşi în programele naţio­nale, copiii, gravidele, persoanele cu handicap şi pensionarii cu pensii ce nu depăşesc 740 de lei. Veşti bune aduce doar afirmaţia ministrului potrivit căreia spitalele private vor plăti către cele de stat, dacă transferă pacienţi.Dezastru la „Socola“

„Vom acorda doar servicii so­ciale, pentru că nu vor fi bani pentru medicamente şi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 32 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 26 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 10 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Iohannis, despre anunţul privind şefia NATO: Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT

Mediafax acum 54 minute
„Despre NATO, mai mult, mâine. Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice, dar pot să vă asigyur că mâine veţi fi integral lămuriţi şi putem să mergem mai departe. Consideraţi că acesta a fost un non-răspuns ş

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 2 ore
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

Leroy Merlin a investit 2 milioane euro în relocarea magazinului din Electroputere Parc Craiova

News.ro acum 23 minute
Leroy Merlin, retailer specializat în construcţii, decoraţiuni şi grădinărit, a inaugurat noul magazin din Electroputere Parc, relocat în acelaşi centru comercial, pe o suprafaţă extinsă. Investiţia totală în procesul de relocare se ridică la 2 mili

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum 41 minute
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°