Procurorul comitatului Kaufman, din statul Texas, şi soţia sa au fost găsiţi împuşcaţi mortal în locuinţa lor, la mai puţin de două luni de la asasinarea unui procuror ce lucra în acelaşi birou, relatează duminică Associated Press şi AFP, citând presa locală din Dallas. Procurorul Mike McLelland şi soţia sa, Cynthia, au fost descoperiţi sâmbătă seară decedaţi, la domiciliul lor. La locul crimei au fost găsite un număr mare de cartuşe, au declarat surse apropiate anchetatorilor, care au evocat ”o scenă a crimei profund şocantă”. Anchetatorii americani au trimis echipe de poliţişti pentru a-i proteja pe ceilalţi angajaţi ai biroului procurorului din comitatul Kaufman, situat la 50 de kilometri sud-est de oraşul texan Dallas. Mark Hasse (57 ani), procuror adjunct în acelaşi comitat, fusese împuşcat mortal la 31 ianuarie în timp ce se deplasa către birou. Printre pistele evocate de anchetatorii locali în investigarea acestor crime figurează cea a apărătorilor supremaţiei rasei albe, dintre care un grup numit ‘Fraternitatea ariană’ a lansat în trecut ameninţări autorităţilor judiciare după inculparea a zeci de membri de-ai săi. De asemenea, anchetatorii încearcă să afle dacă există vreo legătură între moartea lui Hasse şi cea a şefului Administraţiei penitenciarelor din statul Colorado, ucis la domiciliul său pe 19 martie. Sursa: Agerpres International
Procurorul comitatului Kaufman, din statul Texas, şi soţia sa au fost găsiţi împuşcaţi mortal în locuinţa lor, la mai puţin de două luni de la asasinarea unui procuror ce lucra în acelaşi birou, relatează duminică Associated Press şi AFP, citând presa locală din Dallas. Procurorul Mike McLelland şi soţia sa, Cynthia, au fost descoperiţi sâmbătă seară decedaţi, la domiciliul lor. La locul crimei au fost găsite un număr mare de cartuşe, au declarat surse apropiate anchetatorilor, care au evocat ”o scenă a crim