Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată cum se pot cultiva două hectare pe unul singur cu ajutorul peturilor

Publicat in Vremea Noua, luni 1 aprilie 2013 ·

Pentru agricultură este nevoie de suprafaţă – asta o ştie toată toată lumea. Ceea ce nu ştie toată lumea este că această suprafaţă nu trebuie să fie exclusiv legată de terenul avut la dispoziţie.

Deşi agricultura verticală se referă în general la mega structuri urbane – soluţii menite să asigure hrana megapolisurilor care extinzându-se şi unindu-se în spaţii continue înghit domeniul agricol dintre oraşele componente – principiile ei pot fi aplicate la nivelul oricărei grădini – astfel un hectar de grădină poate reprezenta mai mult de un hectar de cultură prin amenajarea unor “structuri” verticale – astfel hectarul de grădină poate deveni un hectar plus 25%, 35%, 50%… n% de cultură.

La nivelul grădinii aceste structuri pot fi compuse din PET-uri suspendate. Sticlele de plastic – PET (Polietilen tereftalat) – cel mai comun deşeu pe care îl “produc” gospodăriile din România – pot deveni recipiente uşor “prelucrabile” pentru a susţine cultura pe verticală a unor legume, zarzavaturi sau ierburi aromatice. Prelucrarea PET-urilor presupune nişte banale decupaje şi perforări iar “structurile” de care pot fi suspendate pot fi rasteluri, garduri sau pereţi.

Avantajele acestei soluţii – în esenţă de reutilizare a deşeurilor – sînt numeroase – de la multiplicarea suprafeţei de cultură pe aceeaşi parcelă ocupată, la economia de apă şi nu numai.

În funcţie de înălţimea “structurii” care susţine PET-urile, de numărul acestor structuri şi de densitatea PET-urilor pe fiecare “structură” suprafaţa câştigată creşte cu mai mult sau mai puţin – dar sigur creşte.

O parcelă de 10 000 m² poate oferi o suprafaţa de cultură de aproape 15 000 de m² prin simpla ridicare a unor structuri/perdele- înalte de 1,5 m şi lungi de 100 de metri din 2 în 2 metri, pe care să se suspende PET-uri transformate în ghivece de răsaduri – ar fi practic încă o jumătate de

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 58 minute
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Trump anunţă taxe vamale de 30% pentru importurile din UE

Adevarul acum 33 minute
SUA vor impune de la 1 august taxe vamale de 30% pe bunurile importate din UE și Mexic, a anunţat preşedintele american Donald Trump sâmbătă, în scrisori postate pe social media.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 44 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 28 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum 54 minute
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°