Toți clamează unitatea dreptei, dar fiecare o concepe doar sub conducerea lui. Meteahna națională care împarte lumea în șmecheri și fraieri se manifestă în lumea politică românească de dreapta prin complexul șefului: dacă nu ești șef, ești un nimeni.
Clasa politică (ne) falimentează încet și sigur. De o parte, Ponta și Antonescu, care arătau la conferința de presă de după congresul PDL ca un fel de Țociu și Palade cu jumătate de normă, iar de partea cealaltă, un președinte-vampir cu dinții tociți, în căutare de sânge proaspăt și popular.
Într-un mod mai puțin popular, la înaintare a fost trimis Cristian Diaconescu, fost fruntaș al PSD, căruia Mișcarea Populară vrea să i se opună acum cu succes. Probabil că politica are rațiuni care ne scapă nouă, votanților simpli. Dar oamenii politici ar trebui să aibă o rațiune care să nu ne scape.
Principala problemă nu mi se pare aceea că „reformatorul“ dreptei a ajuns aici din postura de reformator al stângii. Oamenii își mai schimbă opiniile. În ultima decadă, peste 50 de milioane de americani și-au schimbat opinia în privința căsătoriilor între persoane de același sex. Dar astea sunt opinii personale.
Când ai opinii ideologice în virtutea cărora vrei să conduci oameni, inclusiv pe unii care nu și-au schimbat radical opiniile politice în ultimul an, ar mai fi nevoie de ceva: să le explici un pic procesul. Când te-ai răzgândit, de ce, ce ai învățat din asta etc. Ca să înțelegem și noi cu cine stăm de vorbă și ca să nu considerăm schimbarea asta cu 180 de grade ca pe ceva de la sine înțeles și absolut normal. Că nu e.
Așa cum nu e normală nici puzderia de proiecte politice de dreapta. Toate cu același obiectiv. Toți clamează unitatea dreptei, dar fiecare o concepe doar sub conducerea lui. Meteahna națională care împarte lumea în șmecheri și fraieri se manifestă în lumea politică
