O eventuală numire a Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA nu ar fi un motiv pentru ruperea USL. Iată ce spune într-un interviu la RFI europarlamentarul PNL, Renate Weber. Ea susţine însă că fostul procuror general este "departe de a fi o persoană independentă şi are în mod clar un partizanat politic".
Renate Weber declară că "atâta vreme cât de mai multe ori primul-ministru a insistat că nu dezminte un astfel de zvon sau o astfel de posibilitate, înseamnă că într-adevăr există această opţiune, să spunem, acceptabilă în opinia primului-ministru. Eu personal evident nu am cum să văd bine acest lucru. Sigur, înţeleg că în politică uneori există şi compromisuri care pot să fie ceva mai dureroase, dar personal, repet, chiar nu am cum să văd bine acest lucru. Eu sunt persoana care încă din 2006 i-a cerut doamnei Kovesi demisia pentru incompetenţă, îmi aduc aminte că a fost prima ieşire publică pe care am avut-o, la data aia nu eram în politică şi până am intrat în politică i-am mai cerut de câteva ori demisia. I-am cerut-o şi după aceea".
Eurodeputatul liberal crede că "în cazul doamnei Kovesi, dumneaei cu asupră de măsură, dacă pot să spun aşa, ne-a demonstrat că departe de a fi o persoană independentă, are în mod clar un partizanat politic în acţiunile pe care le-a întreprins, pe care chiar le-a dictat, sunt convinsă, subalternilor săi, dacă mă gândesc de exemplu la felul în care au fost instrumentate dosarele astă vară, cele privind fraudarea referendumului". Negocierile privind numirea procurorilor
Întrebată de ce crede că păstrează premierul Victor Ponta şi această posibilitate, Renate Weber a răspuns: "Din punctul ăsta de vedere, îmi este foarte clar, pentru că a şi exprimat foarte clar. Oricâte propuneri ar vrea să facă un ministru al Justiţiei sau un ministru interimar, ele se vor lovi de NU-ul CSM-ului şi mai ales se vor lovi de p