Neglijaţi de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul cu Olanda de marţi, Alexandru Maxim şi Adrian Mutu au dat replica pe teren, unde au marcat în weekend pentru Stuttgart, respectiv Ajaccio
Mutu a jucat doar 32 de minute în meciul cu Olanda, în timp ce Maxim nu a intrat pe teren
Puţini au înţeles alegerile selecţionerului Piţurcă în meciul cu Olanda de marţi. De ce Grozav, după ce în meciul cu Ungaria nu s-a văzut deloc? De ce Stancu, atacantul care n-a înscris din şapte metri cu poarta aproape goală? De ce Tănase, un jucător aflat într-o eclipsă de formă care nu are nevoie de ochelari speciali pentru a fi observată? Răspunsurile n-au întârziat să apară. Iar cele mai bine argumentate au fost cele ale rezervelor de pe "Amsterdam ArenA". Sâmbătă, Alexandru Maxim a înscris împotriva campioanei ultimelor două ediţii din Bundesliga şi a fost lăudat de presa germană. Tot sâmbătă, dar câteva ore mai târziu, Adrian Mutu a marcat al optulea gol pentru Ajaccio în acest sezon în eşecul cu Toulouse, scor 2-3. Asta în timp ce Stancu a avut din nou o evoluţie ştearsă, fiind înlocuit în minutul 78 al meciului pierdut de Orduspor, scor 2-3, cu Sivasspor.
Neglijaţi de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul cu Olanda de marţi, Alexandru Maxim şi Adrian Mutu au dat replica pe teren, unde au marcat în weekend pentru Stuttgart, respectiv Ajaccio
Mutu a jucat doar 32 de minute în meciul cu Olanda, în timp ce Maxim nu a intrat pe teren
Puţini au înţeles alegerile selecţionerului Piţurcă în meciul cu Olanda de marţi. De ce Grozav, după ce în meciul cu Ungaria nu s-a văzut deloc? De ce Stancu, atacantul care n-a înscris din şapte metri cu poarta aproape goală? De ce Tănase, un jucător aflat într-o eclipsă de formă care nu are nevoie de ochelari speciali pentru a fi observată? Răspunsurile n-au întârziat să apară. Iar c