Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo: Cum va fi vremea miercuri şi joi

Publicat in Ziua Veche, marți 2 aprilie 2013 ·

Miercuri, cerul va avea înnorări şi va ploua ziua pe arii extinse în vestul, centrul şi sudul ţării şi local în rest, iar noaptea în toate regiunile. În Oltenia, vestul Transilvaniei şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali, izolat, vor cădea peste 60…70 l/mp.

Se vor semnala descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. La altitudini de peste 1800 m, iar noaptea trecător şi în Banat, vor mai fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Cu precădere în cursul zilei, vântul va prezenta intensificări temporare, mai ales în regiunile sudice şi centrale, precum şi la munte.

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii aprilie, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în sud-estul extrem al ţării, iar cele minime se vor situa, în general, între 1 şi 9 grade, cu cele mai coborâte valori în vestul extrem al ţării.

În Bucureşti, miercuri, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii aprilie. Cerul va fi noros şi temporar, mai ales după-amiaza şi noaptea, va ploua, moderat cantitativ.

Vântul va prezenta unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.

Joi, în ţară, vremea se va răci în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime se vor situa între 6 şi 12 grade, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată şi se vor situa între 9 şi 17 grade.

Cerul va deveni variabil în vestul şi sud-vestul ţării, dar va prezenta înnorări, mai ales ziua, în celelalte regiuni şi va ploua pe arii extinse în nordul, nord-estul şi centrul ţării. În nordul Carpaţilor Orientali noaptea vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi nin

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2025: Proba obligatorie a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la matematică sau istorie

HotNews acum 2 ore
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului. Cei aproximativ 108.000 candidați în această sesiune susțin azi al doilea examen scris – la matematică sau istorie, în funcție de profil. Astăzi, absolvenții de liceu continuă ex

Ucraina: Nou atac asupra Harkovului, soldat cu cel puțin 2 morți și 60 de răniți

HotNews acum 49 minute
Atacurile rusești au ucis două persoane și au rănit cel puțin 60 în noaptea de marți spre miercuri în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, la o zi după atacuri similare care au făcut trei morți la Kiev și Odesa, transmite France Presse. Lov

Preşedintele Nicuşor Dan participă la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, care are loc la Odesa, în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan participă, miercuri, la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est, care are loc la Odesa, în Ucraina. Şeful statului a efectuat marţi o vizită oficială în Republica Moldova şi ar urma să se deplaseze direct la Odesa, după finaliz

Accident grav între un microbuz și o dubă, în județul Brăila. Un om a murit, iar alți 13 au fost răniți

HotNews acum 42 minute
Un bărbat a murit şi alte 13 persoane au fost duse la spital, miercuri dimineaţă, după ce un microbuz şi o autoutilitară s-au ciocnit, pe DN 2B, în zona orașului Făurei din judeţul Brăila, anunță IPJ Brăila. Accidentul s-a produs în jurul orei 05.10

Google lansează Android 16

News.ro acum o ora
Cea mai nouă versiune majoră de Android este acum disponibilă, dar doar pentru smartphone-urile Google şi cu un număr limitat de noutăţi. Android 16 este acum disponibil pentru smartphone-urile Pixel, ai căror posesori pot deja începe să-l instaleze

Paramount concediază 3,5% din angajaţii din SUA, pe fondul scăderii abonaţilor la televiziunea prin cablu / Această rundă de disponibilizări se adaugă reducerii cu 15% a forţei de muncă din august 2024

G4Media acum 56 minute
Paramount Global va disponibiliza 3,5% din forţa de muncă din SUA, potrivit unui memo intern consultat de Reuters, aceasta fiind cea mai recentă rundă de concedieri a companiei, pe fondul declinului numărului de abonaţi la televiziunea prin cablu, t

Licitaţii - 11 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 04.07.2025 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare tere

Danemarca va achiziționa sisteme de APĂRARE aeriană de la producători europeni

Gandul acum 22 minute
Danemarca va achiziționa sisteme de apărare aeriană de la producători europeni, angajându-se să își consolideze forța militară, în contextul pericolului rusesc. Danemarca va achiziționa sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune de la prod

România a învins Cipru, în calificările pentru Campionatul Mondial 2026

Ziua Constanta acum 8 ore
Echipa națională de fotbal a României a realizat a doua victorie în grupa H a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026, după ce a învins pe teren propriu selecționata statului Cipru, în etapa a patra din serie. În fața a 45.324 de spectatori,

U-BT Cluj-Napoca rămâne în cursa pentru titlul de campioană

NapocaNews acum o ora
U-BT Cluj-Napoca rămâne în cursa pentru titlul de campioană a Ligii Naționale de Baschet Masculin și a împins finala cu CSM CSU Oradea în meci decisiv. Campioana en-titre s-a impus în meciul patru cu scorul de 92-83, egalând astfel seria la 2-2, tit

Vremea

București
acum

19°
mie.

17°/32°
joi

17°/26°
vin.

17°/27°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/28°
joi

12°/22°
vin.

11°/19°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

17°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/26°
joi

10°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

8°/21°
Timisoara
acum

18°
mie.

15°/29°
joi

11°/25°
vin.

12°/25°
sâm.

10°/25°