Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău organizează joi, 4 aprilie, ora 14.00, la secţia de istorie ,,Vasile Lucăcel”, lansarea numărului XXXIII al anuarului ACTA MVSEI POROLISSENSIS, arheologie-restaurare-conservare.
Volumul este dedicat personalităţii Évei Lako, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, ca ,,un modest omagiu din partea actualului colectiv pentru fosta noastră colegă Éva Lako, muzeograful şi arheologul care, alături de primul director Vasile Lucăcel, poate fi aşezată în rândul întemeietorilor instituţiei muzeale zălăuane”, au declarat reprezentanţii instituţiei judeţene de cultură. Noul număr al anuarului conţine 24 de studii de arheologie preistorică, dacică, romană şi medievală, precum şi din domeniul restaurării şi conservării. Studiile valorifică rezultate ale cercetării specialiştilor Muzeului din Zalău, dar şi ale unor colaboratori fideli ai instituţiei şi revistei care provin de la institute de cercetare şi muzee din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Alba Iulia, Braşov. Lansarea noului volum reprezintă un dublu motiv de mândrie pentru colectivul Muzeului, întrucât, începând cu acest număr, anuarul Muzeului din Zalău este inclus în categoria B a bazei de date CNCS, ceea ce-l consacră drept unul dintre cele mai prestigioase, din punct de vedere ştiinţific, anuare muzeale din România. La eveniment sunt aşteptaţi toţi iubitorii de carte şi de cultură.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău organizează joi, 4 aprilie, ora 14.00, la secţia de istorie ,,Vasile Lucăcel”, lansarea numărului XXXIII al anuarului ACTA MVSEI POROLISSENSIS, arheologie-restaurare-conservare.
Volumul este dedicat personalităţii Évei Lako, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, ca ,,un modest omagiu din partea actualului colectiv pentru fosta noastră colegă Éva Lako, muzeograful şi arheologul care, alături de primul director Vasile Lucăcel,