Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă explică situaţia de la naţională: "Nu avem materie umană!". Va demisiona sau nu?

Publicat in Ziarul Ring, marți 2 aprilie 2013 ·

Antrenorul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a explicat, azi, în cadrul unei conferinţe de presă de ce, în ultimele partide, jocul tricolorilor nu s-a ridicat la aşteptările unei ţări întregi. El a dat vina pe lipsa unui campionat competitiv, care nu produce jucători de perspectivă. În ciuda eşecurilor din ultima vreme, selecţionerul este încrezător că ne putem califica la barajul pentru mondiale.

"Obiectivul meu rămîne crearea unei echipe performante care să se califice la Campionatul European din 2016. Vă reamintesc pentru că în această iarnă se vorbea de demisia mea. Au apărut cote şi la o casă de pariuri despre asta. E greu să faci performanţă când lumea pariază dacă voi fi sau nu demis, dacă pierd meciuri. În aceste condiţii e foarte greu de lucrat şi de făcut performanţă. Am făcut o echipă relativ bună într-un timp scurt. Eu sper să ne calificăm, deşi e foarte dificil, pentru că nu avem materia umană. Acest campionat este unul dintre cele mai slabe din istorie. Ăsta e adevărul..E greu să obţinem 6 puncte acasă cu Turcia şi Ungaria. Fiţi sigur că vom face tot posibilul pentru a ocupa locul doi şi să mergem la baraj.", a declarat tehnicianul.

Fotabalul, o meserie grea

"Ştim că în toamnă avem meciuri decisive pentru a ajunge la baraj. Este foarte greu. La nivelul acesta este foarte greu de câştigat puncte. Echipa naţională nu este echipă de club, nu suntem în Liga Campionilor. La naţională ai 10 meciuri, ai pierdut 3, sau 4, ai ratat calificarea. Dacă cuiva i se pare uşor să realizeze acest lucru, ori este rău voitor, ori nu se pricepe la fotabal. Fotbalul este o meserie fantastic de grea.

Şanse reale există. Şansele sunt mai mari acum, decât la început. Toate meciurile grele le-am jucat în deplasare, de acum încolo le vom disputa acasă. Meciurile cu Ungaria şi Olanda, recunosc, nu au fost reuşite. Încer

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°