Am constatat, in ultimile luni, dar mai ales in ultimile zile, felul in care au evoluat disputele legate de numirea procurorilor sefi din Ministerul Public (de ce oare se mai pastreaza denumirea de "minister public" in Constitutie, in conditiile in care procurorii nu mai sunt considerati membri ai executivului?!). Am inteles, intre altele, ca pentru Catherine Day, respectarea statului de drept nu inseamna, cu necesitate, si respectarea TUTUROR legilor din republica. Iata, spre exemplu, numirea procurorilor sefi, Laura Codruta Kovesi si Daniel Morar, s-a facut de catre ministrul "independent" al justitiei, Monica Macovei, in 2005 si 2006, printr-un proces de iluminare, fara concurs, doar prin decizia subiectiva a fostului ministru. Timp de cateva luni - pana la alegerile parlamentare - procedura de numire a fost amanata pentru ca, in baza aceleiasi legi, la Bruxelles, s-a considerat, ca noul ministru, Mona Pivniceru, spre deosebire de Monica Macovei, nu este "capabila" sa faca singura propunerile respective si ca ministrul nou trebuie pus sub tutela unora de la Bruxelles, care sa actioneze indirect tele-comanda in ceea ce priveste numirile. De aici, povestile cu "transparenta", cu rolul CSM etc. Personal, nu am nimic impotriva ca CSM-ul sa faca propunerile, asa cum s-au facut pe vremea guvernului pe care l-am condus. Dar, pentru a se realiza acest lucru, ar trebui modificata legea. Si ar fi foarte simplu - o lege cu un singur articol: "se revine la legea Nastase din 2004"!
In ultimile luni, sprijinitorii de la Bruxelles ai lui Basescu au dorit, in numele "statului de drept", sa eludeze o lege care fusese modificata de echipa Basescu/Macovei, in 2005, contrar solutiei acceptate de Comisia Europeana, in 2004, prin incheierea capitolului JAI, in cadrul negocierilor de aderare. Care au fost motivele pentru care s-a acceptat acest lucru de catre Comisie? Prieten
