Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, că până la jumătatea anului ar putea fi realizat un nou pachet care va include tot ce înseamnă medicament, respectiv decontări, preţuri, liste, până atunci fiind luată măsura suspendării exporturilor paralele.
"Sperăm ca până la mijlocul acestui an să avem un sistem nou privind decontarea medicamentelor, privind preţul medicamentelor, listele de medicamente. Toate reprezintă un pachet care este în discuţie, în negocieri. Până atunci am luat această decizie de suspendare temporară a acestor exporturi paralele", a spus ministrul Sănătăţii, prezent la lansarea campaniei "De profesie: medic în România".
Eugen Nicolăescu a precizat că, după ce va fi redactat "pachetul medicamentului", vor fi luate măsuri care să nu mai pună bolnavii în situaţia de a nu mai găsi anumite medicamente.
"După aceea, prin măsuri economice, prin măsuri medicale, măsuri administrative vom avea garanţia că medicamentele necesare pentru principalele patologii, pentru principalele programe naţionale, pentru care viaţa omului este în pericol să nu mai lipsească. Sperăm că putem să punem în aplicare aceste noi strategii care să ne ducă la acel obiectiv", a mai spus Nicolăescu.
Ministrul Sănătăţii a arătat că 28 de medicamente pentru cancer şi leucemie sunt monitorizate temporar, pentru a evita riscul apariţiei unor disfuncţionalităţi în aprovizionarea farmaciilor şi spitalelor cu aceste produse.
"Aceste 28 de medicamente ar putea avea disfuncţionalităţi în aprovizionare şi noi le considerăm medicamente cu risc de a fi în anumite perioade deficitare şi de accea le monitorizăm", a spus ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat luni un ordin de suspendare, până la sfârşitul anului, a exportului paralel pentru toate medicamentele oncologice care sunt monitorizate şi care pot fi găs