Doi tineri au fost arestaţi, iar alţi patru sunt cercetaţi în libertate pentru trafic de droguri, unul dintre suspecţi fiind prins în flagrant, la Craiova, în timp ce ridica un colet trimis din Spania, în care se aflau 500 de grame de canabis şi două grame de cocaină.
Potrivit unui comunicat de marţi al BCCO Craiova, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, Serviciul Antidrog Craiova, în colaborare cu procuri DIICOT, au organizat, în 31 martie, patru percheziţii în judeţul Dolj, fiind vizaţi şase tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 31 de ani.
Unul dintre tineri, în vârstă de 22 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce ridica un colet trimis din Spania, în care se aflau 500 de grame de canabis şi două grame de cocaină.
În urma cercetărilor s-a stabilit că atât drogurile de risc, cât şi drogurile de mare risc erau procurate din Spania de către un alt suspect, de 26 de ani, din judeţul Dolj, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis mandat de arestare în lipsă. În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate 100 de grame de canabis şi şase plante de canabis.
În total, şase persoane au fost audiate la sediul DIICOT Criaova, iar procurorii au emis ordonanţe de reţinere pe numele a doi dintre suspecţi, în timp ce alţi doi au interdicţia de a părăsi localitatea. Ulterior, Tribunalul Dolj a dispus arestarea celor două persoane reţînute, sub acuzaţiile de constituire, aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, introducerea în ţară, dar şi deţinerea de droguri de risc şi droguri de mare risc. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »