Ce face un polițist și care sunt infracțiunile cu care aceștia se întâlnesc cel mai des în ultimul timp, a fost tema unei întâlnirii la care au participat elevi ai Colegiului Tehnic CF „Unirea”și Liceul Teoretic „Miron Costin”. Acțiunea a fost organizată în cadrul acțiunilor din săptămâna “Să fii mai bun, să știi mai multe”.
Tinerii au fost primiți în sala de ședințe a Poliției Pașcani de către Giani Mahu, agent șef în cadrul Biroului de Proximitate. El le-a vorbit elevilor despre activitatea instituției din care face parte, atribuțiile unui polițist și limitele de acțiune.
Celor prezenți în sală li s-a vorbit și despre infracțiunile cele mai des întâlnite în activitatea polițiștilor în ultima vreme. Cazurile vin din zona mediului economic.
După sala de ședință grupul de elevi s-a deplasat la Biroul de Investigații Criminale, în cadrul căruia lucrează cei care ajung primii la evenimentele de omor, accidente sau alte violențe.
Citește și: Circuit închis pentru Morga Spitalului Activități extrașcolare pentru elevii pășcăneni, de Ziua Educației Au scos poezia lui Eminescu în „stradă” Consiliul Judeţean Iaşi este printre primele din ţară care organizează licitaţia de furnizare a merelor pentru elevi
Ce face un polițist și care sunt infracțiunile cu care aceștia se întâlnesc cel mai des în ultimul timp, a fost tema unei întâlnirii la care au participat elevi ai Colegiului Tehnic CF „Unirea”și Liceul Teoretic „Miron Costin”. Acțiunea a fost organizată în cadrul acțiunilor din săptămâna “Să fii mai bun, să știi mai multe”.
Tinerii au fost primiți în sala de ședințe a Poliției Pașcani de către Giani Mahu, agent șef în cadrul Biroului de Proximitate. El le-a vorbit elevilor despre activitatea instituției din care face parte, atribuțiile unui polițist și limitele de acțiune.
Celor prezenți în sală li s-a vorbit și despr