Primarul sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, şi rectorul Universităţii din Bucureşti, prof. dr. Mircea Dumitru, au semnat astăzi un protocol de colaborare între instituţiile pe care le conduc, în vederea iniţierii şi sprijinirii unor proiecte educaţionale şi culturale comune.
În urma semnării acestui protocol, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti va primi în administrare o clădire pentru a-şi putea desfăşura activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică în bune condiţii. Clădirea, în suprafaţă de 3400 mp, este situată în incinta Liceului Bilingv Decebal din Bd. Energeticienilor nr. 9-11.
"Ne bucurăm că am putut fi de folos Universităţii din Bucureşti, prin faptul că, din resursele noastre destul de limitate din punct de vedere logistic, am reuşit să oferim acest spaţiu pentru educaţie", a declarat primarul sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă.
"Această zi este importantă pentru Universitatea din Bucureşti, pentru că s-a încheiat un acord de parteneriat între comunitatea sectorului 3 şi universitate", a declarat prof. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti.

"Ne bucurăm că