În momentul în care Google a decis să închidă Google Reader, o multitudine de servicii au sărit şi s-au recomandat drept „alternative“. Dintre toate, unul singur a reuşit să surprindă – Feedly.
„Adevărul“ continuă mini-seria „Lupta informării“, în cadrul căreia încercăm să vă oferim o alternativă cât mai bună pentru serviciul Google Reader. Dacă Răzvan v-a povestit despre Google Currents, „o subscripţie online la unele dintre cele mai mari titluri din presa internaţională şi din cea din ţară“, eu vă voi vorbi despre serviciul Feedly.
Înainte să vă spun de ce Feedly, aş vrea să împărtăşesc cu voi un număr: 3.000.000. Acesta este numărul utilizatorilor de Google Reader care au migrat spre Feedly în mai puţin de o lună de la anunţul închiderii serviciului.
Ce este Feedly?
Feedly este un agregator de feed-uri RSS lansat în 2008. Până când Google a anunţat că renunţă la serviciul Reader, Feedly avea o bază de 4 milioane de utilizatori.
Spre deosebire de Google Reader, Feedly are un design modern, minimalist şi poate fi configurat astfel încât să arate ca o revistă.
De ce aş folosi Feedly?
Feedly este disponibil atât ca aplicaţie pentru browserele Chrome şi Mozilla Firefox, dar şi ca aplicaţie pentru Android şi iOS. Utilizatorii pot folosi aplicaţia pe desktop, pe smartphone şi pe tabletă. Cei care au telefoane cu Windows Phone 8 sau tablete cu Windows 8 trebuie să ştie că echipa din spatele proiectului lucrează deja şi la aceste versiuni.
Prima dată când accesăm Feedly ni se va cere să ne logăm la contul nostru. Nu vă faceţi griji, nu trebuie să vă creaţi un cont nou, ci puteţi (şi este indicat) să folosiţi contul de Google. Cei care vin de pe Google Reader vor fi bucuroşi să afle că feed-urile din Reader sunt păstrate, cu tot cu categorii.
Feedly este uşor de uti