Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au început înscrierile pentru clasa pregătitoare

Publicat in Covasna Media, marți 2 aprilie 2013 ·

Inspectoratul Școlar al județului Covasna așteaptă 2.300 de copii în băncile școlilor

În perioada 1-22 aprilie se desfășoară prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare. Spre deosebire de anul trecut, procedura de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare s-a simplificat, astfel că anul acesta vor fi doar două etape de înscriere, prima în perioada sus menționată, iar cea de a doua între 8-17 mai.

„Părinții nu trebuie să își facă griji și nu trebuie să stea la coadă pentru că locurile nu vor fi ocupate în ordinea înscrierilor” – a declarat inspectorul șef din cadrul IȘJ Covasna, Keresztély Irma. Aceasta a precizat că fiecare copil are locul asigurat la școala de care aparține conform domiciliului, însă părinții își pot înscrie copiii și la alte unități în limita locurilor disponibile. În cazul în care la o școală sunt prea multe solicitări, au prioritate copiii orfani, cu dizabilități, cei care au deja frați care învață la școala respectivă sau copiii care provin din centre de plasament.

„În cazul în care un părinte își înscrie copilul la o altă școală decât cea la care este arondat, îl sfătuiesc ca în formular să precizeze faptul că reține și locul din școala unde aparține pentru ca în cazul în care nu va intra la școala dorită să se poată întoarce la unitatea de care aparține conform domiciliului. După ce părinții completează formularul de înscriere online, trebuie să se prezinte la unitatea de învățământ cu documentele necesare” – spune Keresztély Irma.

Toate informațiile necesare sunt postate pe site-ul Inspectoratului, www.isj.educv.ro, dar părinții pot apela și numărul verde 0800816267, unde pot cere informații atât în limba română, cât și în limba maghiară.

Comentarii.

Inspectoratul Școlar al județului Covasna așteaptă 2.300 de copii în băncile școlilor

În perioada 1-22 aprilie se desfășoară prima etapă a înscrieri

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 33 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 55 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Rusia amenință Occidentul cu ”o confruntare directă” ca urmare a unei ”intensificări” a zborurilor dronelor SUA la Marea Neagră

Ziare.com acum 18 minute
Rusia ameninţă vineri, 28 iunie, Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum o ora
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 35 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 2 ore
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Vremea

București
acum

33°
vin.

17°/33°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°