TIMIȘOARA: Două persoane, în vârstă de 41 și respectiv 44 de ani, sunt urmărite penal după ce au prejudiciat statul cu aproximativ 1.000.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2009, una dintre persoane, în calitate de administrator al S.C. E.T.I. S.R.L., cu sediul în Timişoara, a omis evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor
comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale. Totodată, în anul 2009, celălalt suspect a preluat părţile sociale şi administrarea societăţii în mod fictiv, iar din verificări a reieşit că acesta a aruncat toate actele şi documentele contabile ale societăţii în cauză. Poliţiştii continuă cercetările cu suspecţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului cauzat.