Începând din această lună, pacienţii vor fi nevoiţi să plătească o taxă la externarea din spital. Deşi coplata ar fi trebuit să intre în vigoare de ieri, aceasta a fost amânată, deoarece normele metodologice nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, unităţile medicale au stabilit deja sumele pe care bolnavii vor trebui să le plătească, dacă vor avea internare continuă.
Spitalele ieşene au stabilit sumele pe care le vor încasa de la pacienţii internaţi, care vor fi luate abia după ce normele metodologice ale coplăţii vor fi publicate în Monitorul Oficial. Deşi ministrul Sănătăţii a anunţat că sumele vor varia între 5 şi 10 lei, majoritatea unităţilor medicale vor cere suma maximă, pentru a încerca să sporească veniturile proprii, în condiţiile în care s-a redus finanţarea pe acest an. La Spitalul “Sfântul Spiridon” şi la Institutul de Oncologie (IRO) s-a stabilit suma de 10 lei, în urma Comitetului Director, iar la restul spitalelor se vehiculează aceeaşi sumă, care va fi anunţată oficial după ziua de miercuri. “Noi am avut Comitet Director în această dimineaţă (n.r. - ieri-dimineaţă) şi s-a hotărât ca bolnavii să dea suma maximă. Oricum, nu vom câştiga prea mult, deoarece mulţi pacienţi sunt incluşi în programe de sănătate şi nu plătesc, iar alţii sunt pe paliaţie şi, la fel, nu scot bani din buzunar. Vom încasa în jur de 6.000 lei lunar, în condiţiile în care avem contractaţi cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi un număr de 900 de pacienţi lunar cu spitalizare continuă, iar aproximativ 30% au gratuitate”, a declarat Mirela Grosu, managerul IRO. La Spitalul “Sfântul Spiridon”, unitatea cu cel mai mare număr de paturi, 1.153, se vor strânge în jur de 20.000 lei lunar din coplată. “Am hotărât să fie 10 lei, pentru a stopa în acest fel internările nejustificate”, a declarat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului “Sfântul Spir