Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tensiunile din Piata Traian, mediate de primarul Pavãl

Publicat in Monitorul de Vaslui, marți 2 aprilie 2013 ·

Ieri, peste 50 de comercianti din Piata Traian, cea mai mare din municipiul Vaslui, au avut o discutie furtunoasã cu primarul Vasile Pavãl. Oamenii s-au plâns de chirii, care sunt prea mari, de taxe, considerate prea multe, precum si de faptul cã se simt amenintati de administratorii pietei. Primarul le-a promis cã va studia cu atentie toate problemele semnalate si va veni repede cu solutii. Mai mult, le-a spus Vasile Pavãl comerciantilor, la sedinta din luna mai a Consiliului Local, vor fi propuse unele modificãri la regulamentul de functionare a pietei.

Ieri, peste 50 de comerciantii din Piata Traian au venit la Primãria Vaslui pentru a-si spune nemultumirile. Pietarii au fost primiti de cãtre Vasile Pavãl, primarul municipiului Vaslui, care le-a ascultat doleantele, ulterior propunându-le un calendar de rezolvare al problemelor. Una dintre cele mai importante solicitãri ale comerciantilor este anularea repetãrii, o datã la trei luni, a tragerii la sorti a amplasamentelor tarabelor. De mentionat cã aceastã mãsurã a fost adoptatã tocmai pentru a da sansa tuturor comerciantilor din Traian sã aibã vad mai bun. Pentru a putea sã îsi desfãsoare activitatea cotidianã, comerciantii au mai cerut sã aibã acces la o tarabã si jumãtate, pentru cã o singurã tarabã este insuficientã. Vânzãtorii s-au mai arãtat nemultumiti de taxele prea mari pe care le achitã pentru cântare (4.000 lei/an) si de plata taxei de rezervare pentru tarabe. În vederea obtinerii unor câstiguri mai mari, comerciantii au solicitat mãrirea orarului de functionare a pietei în zilele de sâmbãtã si duminicã, precum si posibilitatea de a vinde pepeni în amplasamentul în care pe timpul iernii comercializeazã brazi. O altã solicitare este eliminarea taxei pe sort, pietarii precizând cã sunt de acord sã achite contravaloare unui sort, dar sã nu achite continuu o taxã. “Din acest an, taxele s-au majora

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum o ora
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 25 minute
Comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedintele Libanului, în urma unui tur doi, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în urma unei întâlniri a re

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 3 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Propunerea lui Zelenski: Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina ar contribui la „forțarea Rusiei la pace”

HotNews acum o ora
Această ipoteză, care a fost discutată la jumătatea lunii decembrie de liderul francez Emmanuel Macron și de liderul polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”, scrie AFP Președintele ucrainean Volodimir Zele

Alexandru Rafila: În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii

Mediafax acum o ora
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc joi. „În următoarele trei săptămâni va fi o creştere a numărului de infecţii respiratorii”, a estimat ministrul Alexandru Rafila. „Nu este nimic neobişnuit (...) nu ne af

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°