O alunecare de teren de amploare din apropierea unei mine de cupru din Tibet a provocat moartea a 36 de persoane, 47 fiind încă date dispărute, potrivit unui nou bilanţ provizoriu, anunţat de presa oficială luni.
Alunecarea de teren care s-a produs vineri dimineaţa a blocat 83 de mineri sub două milioane de metri cubi de pământ. Operaţiunile de salvare, care au mobilizat peste 3.500 de persoane, au fost întrerupte luni, din cauza riscului de noi alunecări de teren, potrivit Radio China Internaţional.
Slavatorii lucrează cu mâinile goale, pentru a evita să deterioreze mai rău cadavrele minerilor, dar şi pentru că incidentul a afectat drumurile, împiedicând transportul rutier de echipamente.
Salvatorii se confruntă şi cu problema zăpezii, locul aflându-se la 4.600 de metri altitudine.
"Amorţisem de frig şi mergeam îndurerat în stânga şi-n drepta, plângând în continuu", a declarat, pentru agenţia Xinhua, Zhao Linjiang, un miner supravieţuitor, al cărui frate se afla încă îngropat.
Minerii extrăgeau cupru şi alte metale, lucrând pentru o filială a companiei China National Gold Group Corporation (CNGG), una dintre cele mai mari companii chineze.
Regiunile muntoase din Tibet sunt afectate frecvent de alunecări de teren, accentuate de activităţile de minerit.
În ultimii ani, China a descoperit resurse miniere importante în Tibet, între care milioane de tone de cupru, zinc, plumb şi miliarde de tone de minereu de fier, potrivit presei oficiale. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »