Filmul „Nous ne vieillirons pas ensemble” („Nu vom îmbătrîni împreună”), 1972, realizat de Maurice Pialat, rulează joi 4 aprilie 2013 de la orele 19.00 (în versiunea originală cu subtitluri în limba engleză) în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Anca Buja şi de Tudor Jurgiu. Intrarea la proiecţie şi la dezbaterea ulterioară este liberă.

Maurice Pialat pare să-şi dorească să plătească pentru toate relele din viaţa sa prin cinema. Se expune cu frenezie de parcă asta ar fi singura cale prin care s-ar putea salva de propriul infern. „Nous vieillirons pas ensemble” („Nu vom îmbătrîni împreună”, 1972) este cel de-al doilea lungmetraj al lui Pialat, după „L’enfance nue” („Copilărie nudă”, 1968), şi este primul său film care are parte de succes – lucru care nu-i covine mai deloc autorului, pentru că i se pare că filmul a fost prost înţeles atît de public, cît şi de critică.

„Nous ne vieillirons pas ensemble” surprinde o serie de momente care se leagă între ele într-o logică subiectivă, a amintirii. O serie de acum-uri pe care doar persistenţa autorului le face să devină semnificative şi care dau senzaţia unui prezent continuu, care devine la fel de frustrant pentru spectator ca pentru cele două personaje. Jean şi Catherine sunt împreună de şase ani. El e regizor, un bărbat bine, dar trecut demult de prima tinereţe, nu prea are bani niciodată, dar are acasă o soţie docilă şi resemnată, care acceptă orice de dragul lui. Ea e tînără şi nehotărîtă, dar conştientă că are timpul de partea ei, stă cu părinţii, care tolerează relaţia ei cu un om mai în vîrstă şi care-i produce multă suferinţă, doar datorită încăpăţînării ei. Nu au niciun viitor împreună, au un trecut la care avem acces doar prin certurile lor şi un prezent care-i strînge pe amîndoi ca o chingă. La prezentul ăsta suntem n