În urmă cu mai bine de 10-15 ani, românii care treceau vama ungaro-austriacă de la Hegyeshalom erau impresionaţi de morile de vânt aliniate pe câmpia de dinaintea Vienei. O astfel de privelişte părea imposibilă pentru România.

Timpul a trecut iar condiţiile s-au schimbat şi azi putem vorbi de o mare performanţă - ţara noastră găzduieşte cea mai mare fermă eoliană din Europa continentală. Cum a fost posibil vorbeşte Sebastian Enache, un manager tânăr, care a învăţat business-ul din mers la primul şi cel mai mare dezvoltator eolian din ţară - Monsson, al familiei Muntmark. Este reprezentantul unei industrii care a cunoscut un adevărat boom în condiţiile în care afacerile din întreaga lume s-au comprimat din cauza crizei economice.

Din 2009 si până azi se tot vorbeşte despre criza economica globală, pe care de altfel o şi resimţim din greu. Asistăm la căderi masive ale pieţelor, ale cifrelor de afaceri ale companiilor, vedem că băncile nu mai acorda finanţări. Şi mai observăm că de trei-patru anii încoace se întâmpla ceva în sectorul energetic, un boom al regenerabilelor. Cum se explică acest fenomen într-o lume în criză şi crizată?

România este recunoscută de mult drept o ţără bogată în resurse naturale. Poziţionarea strategică, lângă Marea Neagră şi aproape de paralela 45°, oferă ţării noastre atât soare şi vânt, cât şi alte resurse naturale, optime pentru a dezvolta o industrie regenerabilă puternică. Deoarece atât guvernanţii, cât şi investitorii şi-au aruncat pentru prima dată ochii pe legislaţia pentru energie în 2005, pentru a o “optimiza” şi a o pregăti pentru următorii ani, odată cu evoluţia şi suprasaturarea din alte ţări, România a devenit un teren nou de joc cu gazonul nefolosit. Astfel, industria regenerabilelor avea în anul 2006 o legislaţie ce părea stabilă, cu perspective favorabile şi cu mulţi investitori care vroiau să aloce