Anunţat încă din timpul campaniei electorale pentru fotoliul de primar al localităţii de pe Sălăuţa, faptul că 2013 este un an special pentru Telciu, acum, Sever Mureşan, reconfirmă acest lucru. -AA+A
Sever Mureşan: 2013 este un an special pentru comuna Telciu "În 2013, atenţia noastră se îndreaptă spre două mari evenimente, niciunul nefiind mai important decât celălalt. Cert, e vorba de împlinirea a 250 de ani de la martiriul lui Tănase Tudoran şi a celorlalţi sfinţi năsăudeni dar şi de sărbătorirea a unui secol de când a fost ridicată biserica ortodoxă din Telciu, la acest fiind aşteptat să vină Înalt Preasfinţitul Andrei Andrecuţ", ne-a spus primarul din Telciu.
Sever Mureşan a confirmat faptul că cele două evenimente vor beneficia de sprijinul moral şi material din partea Consiliului Judeţean: "Vreau să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor pe care le au locuitorii comunei de la noi. Trebuie, neapărat, să punctăm cum se cuvine aceste evenimente", spune edilul din Telciu.
Zilele comunei vor fi decalate
După cum se ştie, de ani buni, zilele comunei Telciu sunt sărbătorite cu ocazia Sfintei Mării, adică pe data de 15 august, dar, având în vedere încărcătura istorică a lui 2013, evenimentul va fi decalat: " Ele vor avea loc undeva pe la mijlocul lunii septembrie, mai precis pe 22 septembrie, atunci când se va face şi sfiinţirea Bisericii şi a noii picturi. Există deja un acord de principiu al consilierilor locali, dar, cu siguranţă, va există o hotărâre a consiliului local luată oficial şi adusă la cunoştiinţa locuitorilor din Telciu, Telcişor, Fiad şi Bichigiu", a conchis Sever Mureşan.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet