Eu nu ştiu ce leac de frică or fi primit de la europeni Victor Ponta şi Traian Băsescu, dar mărturisesc că-mi convine. Premierul din 2013 nu mai e cel din august 2012 şi asta se vede cu ochiul liber – e şi motivul pentru care fostul interimar Antonescu spumegă pe la Antene.
Şi: după ce a fost acuzat de plagiat şi de alte o sută de rele, a ajuns Victor Ponta cavaler al europenismului şi pare-se că e singurul care face faţă asaltului euro-“scepticemiei” propriilor aliaţi. Şi aici nu tovarăşii uselişti sunt lângă premier, ci chiar duşmanul său de odinioară, Traian Băsescu.
De fapt, ce se întâmplă? Rădăcinile trebuiesc căutate în acea frază-program a lui Voiculescu: “nu avem toată puterea până nu luăm şi justiţia”. Propunerea de re-inventare a Laurei Codruţa Kovesi a arătat până unde sunt dispuşi să meargă talibanii de stânga, dar şi cât de tare le ţîţîie pantalonii când e vorba de justiţie. Voiculescu a văzut că Adrian Năstase şi-a trăit minutul de aur călare pe targă şi brusc cifrele de rating îi dau fiori.
Practic, în afară de Cotroceni, nimic nu a unit USL-ul. Au crezut toţi într-o paradigmă a luptei de partid, în blitz-krieg-uri care să regleze centrii de putere. Numai că România e altceva decât o formaţiune politică şi Uniunea Europeană altceva decât Casa Poporului.
Ce avem? Un preşedinte singur-cuc, reanimat pe Facebook de fundaţii şi mişcări populare. Un premier înjurat din plin, dar care face trecerea de la om politic la om de stat. O opoziţie mică de tot, auto-devoratoare, şi o altă opoziţie – oximoron: la putere adică, hotărâtă să termine cu orice preţ ce a început în august 2012. Strategiile sunt vizibile la liber: Crin Antonescu şi-a tras aghiotant cu ştaif, Johannis, în eventualitatea unui tandem la prezidenţiale dacă Victor Ponta continuă să respecte pactul de coabitare cu Băsescu. Antonescu îl poate propune deci premier pe sibianul nai
