În ultima vreme, Coreea de Nord a devenit cunoscută de lumea întreagă pentru amenințările către SUA. Însă, potrivit jurnaliștilor CNN, se pare că adevăratul război s-ar duce în șoaptă, cu ajutorul unor linii telefonice secrete și radiouri de contrabandă, scrie Mediafax.
În reportajul făcut de CNN se arată cum Kim Song Min, un ”dezertor” nord-coreean, a transmis un mesaj de democrație către Coreea de Nord, în speranţa că vecinii care au făcut numeroase ameninţări în ultima perioadă ascultă transmisiunile făcute pe radiouri.
Se pare că acesta vorbește cu sursele nord-coreene în fiecare zi: "Nord-coreenii de rând vor un război, ei cred că vor câştiga un război şi că astfel vor scăpa de viaţa grea pe care o au".
Bărbatul spune că nord-coreenii nu au acces la alte informaţii, în afara celor controlate de stat. Însă sursele sale din armată spun că ştiu că regimul lui Kim Jong-un va pierde lupta.
Kim Song Min folosește radio-ul pentru a înregistra comentarii și buletine de știri care sunt apoi difuzate pe frecvențe joase. Acesta vorbește de asemenea cu surse plătite care îi furnizează informații prin intermediul telefoanelor mobile chineze la graniță.
"Kim Jong-un nu are nici 30 de ani şi toată lumea din Coreea de Nord ştie asta. Nu are o poziţie solidă în armată. Nord-coreenii nu sunt siguri cum să se comporte cu faptul că liderul lor este atât de tânăr", spune Kim Song Min.
Reporter: "Comunitatea internaţională, mai ales SUA, consideră că Kim Jong-un este nebun. Este aşa?"
Kim Song Min: "Este atât de tânăr şi naiv. Crede că armele nucleare vor aduce SUA la masa negocierilor".
Sursele nord-coreene ale "dezertorilor" spun acelaşi lucru despre liderul Kim Jong-un.
Coreea de Nord a difuzat noi imagini în care soldaţii se antrenează, trăgând la o ţintă soldat pe a cărui cască