Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Permanenţa, asigurată la DSVSA în preajma sărbătorilor pascale

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) vor asigura permanenţa inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică în preajma sărbătorilor pascale. Decizia a fost luată pentru a supraveghea modul în care se desfăşoară comerţul cu produse alimentare în preajma acestor sărbători, când cantităţile de mărfuri vândute şi cumpărate sunt mult mai mari. „Medicii veterinari din cadrul DSVSA Vrancea, circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi circumscripţiilor sanitare ve¬ terinare zonale, vor efectua controale şi verificări ale modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agroalimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică”, a precizat Adrian Rădulescu, purtătorul de cuvânt al DSVSA, în cadrul şedinţei Comisiei Consultative, care a avut loc ieri, la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Autorităţile sanitar veterinare şi-au propus să controleze modul în care se comercializează carnea de miel, cum se sacrifică mieii, cum se vând ouăle şi produsele din ouă, laptele şi produsele din lapte, alte produse de origine animală şi modul în care se depozitează şi transportă carnea proaspătă. Autorităţile sanitar veterinare şi-au propus să colaboreze cu alte autorităţi cu atribuţii în controlul produselor alimentare şi transportul animalelor vii. „În perioada 20.04-5.05 se va asigura controlul în trafic împreună cu celelalte autorităţi abilitate, în baza protocolului încheiat şi se vor efectua cu frecvenţă săptămânală controale în toate abatoarele, în toate târgurile de animale, în pieţe agroalimentare şi în zonele în care se comercializează animale şi produse provenite de la acestea, existente pe raza judeţului”, a precizat Adrian Rădulescu, purtătorul de cuvânt al DSVSA.

@

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 26 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°