Asocierea prin care Primăria Timișoara va prelua proiectul Sălii polivalente în construcție la Baza Sportivă 2 a Universității Politehnica este unul dintre proiectele care se vor supune la vot în această săptămână, în plenul Consiliului Local. Practic, primăria va începe să investească bani în construcția sălii, care a mers foarte lent în ultimii ani din cauza fondurilor insuficiente ale universității. De asemenea, autoritățile doresc să mărească capacitatea prevăzută inițial, pentru a putea prinde totuși o găzduie a unei grupe la Campionatul European de Baschet feminin 2015.
Construcția Sălii de la Baza 2 a început în perioada în care Nicolae Robu era rector al Universității Politehnica, iar Viorel Șerban, actualul rector, era președintele clubului de handbal masculin. Inițial, sala a fost proiectată exclusiv pentru handbal, cu o capacitate de 2.500 de locuri. Echipa de handbal masculin, pe atunci Politehnica Municipal Timișoara, ar fi urmat să se mute la Baza 2 din Sala ”Constantin Jude”, din ce în ce mai aglomerată din cauza numărului mare de echipe de primă ligă, care se antrenează aproape unele peste altele. În plus, sala este și foarte veche (a fost construită în anii 60) şi nu se mai potriveşte cu cerinţele actuale din sport. Între timp, construcţia Sălii de la Baza 2 a început să intre în impas. Universitatea Politehnică primea bani mai puțini de la Guvernul României, bani cu care trebuie să finalizeze și construcția Bibliotecii Universitare, proiect început de mai bine de cinci ani, încă neterminat.
Banii promişi nu s-au alocat
La sfârșitul anului trecut, președinta Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Carmen Tocală, a promis că în Timișoara se va construi o Sală Polivalentă cu o capacitate între 7000-15.000 de locuri, din fonduri guvernamentale. La votarea bugetului național însă nu s-au alocat fonduri pentru acest an. De aceea