Daniel Săuca
Hăituiţi de aşteptările electoratului, ale baronetului de partid şi de propriile lor neputinţe, şi actualii guvernanţi par că uită importanţa deciziilor şi, mai ales, ale aplicării lor. Şi de această dată ne dăm seama ce nepregătite sunt partidele româneşti, la 23 de ani de la „marea ruptură”, pentru guvernare. „Rezervele de cadre” par epuizate, ideile generoase lipsesc, soluţiile sunt dezbătute public, isteric, până în derizoriu, în timp ce marile proiecte întârzie. Partidele, toate, nu pot ieşi din logica electorală a supravieţuirii lor, evoluând, chiar şi atunci când apare o chestiune extrem de serioasă precum cea a modificării Constituţiei, exclusiv declarativ înspre tot soiul de manipulări şi evaziuni. Scriam, şi rămân la părerea mea, că nu există proiecte de modificare a actului fundamental cât şi de impunere a mult – prea – celebrei regionalizări. Probabil că în subterane au avut loc tot felul de negocieri şi discuţii; oricum, în spaţiul public până acum nu ni s-au livrat decât o grămadă jenantă de declaraţii. Un lider important al principalului partid de guvernământ a declarat recent că abia din luna aprilie va începe cu adevărat dezbaterea legată de regionalizare; oricum, era mult mai bine ca USL să fi prezentat odată cu preluarea puterii acest controversat demers de reorganizare administrativ-teritorială (ori să-şi menţină proiectul mai vechi) sau de pansare populistă a unor răni vechi. Răni provocate de imobilismul funciar al administraţiei publice şi, mai ales, de centralismul excesiv practicat la noi încă din zorii modernităţii. E foarte puţin probabil că acest super-centralism va fi atenuat, iar în judeţe va domni voioşia subsidiarităţii şi a autonomiei parţiale, fiscal-economică, faţă de Bucureşti.
Şi constrângerile extraordinare cauzate de „înrobirea” ţării faţă de UE, FMI şi alte organe şi organisme internaţionale (mă min