În prima parte a acestui an, vânzările de vehicule comerciale par să revină la trendul ascendent. În ianuarie au fost comercializate 804 utilitare și camioane, cu 14% mai multe decât în aceeași lună a lui 2012. Din nefericire, acesta poate fi doar un foc de paie, iar analizarea unei singure perioade atât de scurte nu poate oferi o idee clară despre evoluția ulterioară. Prin urmare, pentru a putea înțelege situația acestui segment al pieței auto, este de preferat să luăm în calcul cifrele aferente întregului an 2012.
Cele 14.076 vehicule destinate transportului de marfă comercializate anul trecut corespund unei scăderi cu 7,4% față de volumul atins în 2011. Pe segmente, cel mai drastic recul a fost înregistrat în zona vehiculelor între 6 și 18 tone, în timp ce singura creștere a fost marcată de comercialele între 3,5 și 6 tone.
Din nefericire, tendința descendentă se păstrează și în domeniul producției, și al exportului. Dacă vânzările au scăzut din cauza reducerii cheltuielilor de către companiile de transport sau chiar a ieșirii de pe piață a unora dintre acestea, reculul producției și al exporturilor a fost cauzat de cu totul alte aspecte. Unul dintre acestea a fost ieșirea din producție a modelului Transit Connect, asamblat la uzina Ford din Craiova. Un altul este cererea tot mai scăzută de vehicule Roman. Dacă în anii trecuți producătorul din Brașov a beneficiat de contracte cu armata americană pentru vehicule necesare operațiunilor din Irak sau Afganistan, în 2012 aceste controale au dispărut. Din nefericire, chiar și producția Dacia a avut de suferit, atât din cauza condițiilor de pe piețele externe, cât și din cauza apariției unor noi produse aparținând aceleiași mărci (Dokker), asamblate în Maroc. Din aceste motive, anul trecut au fost produse la Mioveni doar 7.545 de unități Logan VAN și 3.642 de unități PickUp. Majoritatea au fost exp