Marile case de discuri şi de film duc, de câţiva ani, un război cu cei care le încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Însă nu toate companiile din industria divertismentului îi privesc cu duşmănie pe cei care descarcă ilegal muzică şi filme de pe internet.
Şeful pe programe al canalului de televiziune HBO, Michael Lombardo, a declarat că pirateria online a impulsionat vânzările pe DVD ale serialului "Game of Thrones". Acesta este cel mai piratat serial, cu peste patru milioane de descărcări de pe site-urile de file-sharing pe episod, transmite publicaţia Entertainment Weekly. "Pirateria este ceva care apare atunci când ai un show de succes într-o reţea la care accesul este permis pe bază de abonament. Probabil că nu ar trebui să zic asta, dar este ceva complementar", a declarat Lombardo.
Sezonul doi al serialului a fost lansat pe DVD în februarie 2013 şi a înregistrat vânzări record, potrivit companiei. În prima zi au fost vândute 241.000 de copii, cu 44% mai multe decât în prima zi de disponibilitate a primului sezon. Mai mult, deşi este cel mai piratat serial, "Game of Thrones" este produsul cel mai profitabil de portofoliul companiei.
Totuşi, Lombardo a spus că HBO se opune pirateriei online. Compania acţionează însă doar atunci când cineva încearcă so obţină ilegal profit de pe urma produselor sale, prin revânzare.
Marile case de discuri şi de film duc, de câţiva ani, un război cu cei care le încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Însă nu toate companiile din industria divertismentului îi privesc cu duşmănie pe cei care descarcă ilegal muzică şi filme de pe internet.
Şeful pe programe al canalului de televiziune HBO, Michael Lombardo, a declarat că pirateria online a impulsionat vânzările pe DVD ale serialului "Game of Thrones". Acesta este cel mai piratat serial, cu peste patru milioane de descărcări de