Legile neclare şi lipsa personalului blochează sistemul de adopţii din România. Doar 5% dintre copiii aflaţi în grija statului ajung într-un an să fie declaraţi potriviţi pentru adopţie.
Statistica adopţiilor în România este una tristă. Doar 5% dintre copiii abandonaţi sunt declaraţi apţi de a fi adoptaţi, potrivit România TV.
Anul trecut, din cei mai bine de 55.000 de copii aflaţi în asistenţă socială le-au fost reevaluate dosarele la peste 38.000. Însă doar 1.900 dintre aceştia copii au putut fi declaraţi adoptabili.
Există şi judeţe care sunt sub această statistică. În Maramureş din 1273 de copii, în 2012, doar 2 au fost declaraţi adoptabili. Şi la Mehedinţi din 599 de copii abandonaţi, doar patru au avut şansa la o familie.
În Sectorul 5 din Capitală lucrurile stau ceva mai bine. Din 532 de copii, anul trecut 44 au fost declaraţi adoptabili.
Motivul acestei situaţii este în primul rând legea neclară. De exemplu, dacă un părinte nu se interesează de copilul lui timp de un an, acel copil poate deveni adoptabil.
În schimb, dacă un părinte sună o dată la trei luni, atunci managerul de caz al copilului poate considera că există atenţie din partea părinţilor şi atunci procedura devine din ce în ce mai greoaie.
Altă problemă este lipsa de personal din sistemul de asistenţă, aproape 10.000 de oameni sunt în minus în acest sistem.
În plus, dintre copiii abandonaţi în spital la naştere, peste 75% dintre ei au afecţiuni care pot fi tratate şi în afara spitalului. Totuşi aceşti copii sunt ţinuţi în spitale, spun asociaţiile, cu diagnostice care nu sunt reale şi care le diminuează şansa ca peste timp să fie adoptaţi.