Ziua de 1 aprilie a fost un adevărat coșmar pentru cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), care au înregistrat cel mai mare număr de solicitări de la începutul anului.
Cadrele medicale se tem că situația se va înrăutăți în perioada următoare, iar numărul solicitărilor va crește. Ministerul Sănătății a publicat pachetul de servicii medicale pentru consultații de urgență la domciliu și pentru transportul de urgență, pachet care, în opinia cadrelor medicale, include afecțiuni care nu ar necesita transport cu ambulanța. Dacă, într-o zi obișnuită, la dispeceratul ambulanței se înregistrează 140-150 de apeluri, luni, 1 aprilie, s-au înregistrat 228 de apeluri, cele mai multe pentru stări generale alterate și leșinuri. Cadrele medicale nu au explicație clară cu privire la cauzele acestei avalanșe de solicitări, însă spun că a fost cea mai aglomerată zi din acest an.
“Nu există o cauză anume, dar anticipăm că, pe viitor, numărul de solicitări va crește. Datorită faptului că multe dintre așa zisele servicii medicale din lista propusă – de fapt cauze de solicitare a ambulanței -, nu constituie motive întemeiate de apelare la 112 pentru deplasarea unui echipaj de consultații de urgență la domiciliu sau de transport sanitar neasistat (fie unele nu se încadrează ca urgențe, fie persoanele respective sunt deplasabile cu mijloace convenționale de transport) anticipăm o creștere nejustificată a numărului de solicitări ale ambulanței. Acest lucru va duce la creșteri nejustificate ale costurilor legate de utilizarea resurselor umane, exploatarea mijloacelor auto și a echipamentelor din dotare și suprasolicitarea centrelor de primire urgențe (CPU) din cadrul spitalelor. Motivăm aceasta prin faptul că nu se pot asigura la toate aceste solicitări echipaje de consultații de urgență la domiciliu, alocându-se doar echipaje de transport sanita