Chiar dacă a fost condamnat la „doar” doi ani şi jumătate de puşcărie, Aristică Doru Şerban se declară în continuare nevinovat în dosarul în care a fost judecat pentru mai multe capete de acuzare la Tribunalul Gorj. Achitat pentru acuzaţia de cămătărie, cea care l-a făcut celebru în rândul opiniei publice, Habitu, aşa cum mai este cunoscut de către apropiaţi, va încerca la Curtea de Apel să obţină achitarea şi pentru celelalte acuzaţii pentru care magistraţii l-au condamnat la detenţie, asta în condiţiile în care procurorii vor uzita şi ei de dreptul de a cere o pedeapsă mai mare pentru acesta.
Una dintre faptele pentru care Habitu a fost condamnat a fost cea de evaziune fiscală în formă continuată, condamnarea având la bază controale ale inspectorilor de la Fisc făcute la firma acestuia, Diskont SRL. Curios este faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a primit o sesizare penală privitoare la Habitu din partea Direcţiei Finanţelor Publice Gorj pe 29 mai 2012, zi în care Parchetul tocmai înregistrase la Tribunal rechizitoriul prin care îl trimitea pe acesta în judecată. Teoretic, hârtiile care îl încriminau pe Aristică Doru Şerban ar fi trebuit să fie deja parte din dosar, dar acestea încă mai veneau la Parchet chiar şi după trimiterea rechizitoriului la judecători. Acuzaţiile de evaziune îl vor costa pe Habitu cam 350.000 de lei, sumă pe care judecătorii au dispus-o acum spre confiscare, evident în baza hârtiei trimise de cei de la Fisc.
Chiar dacă a fost condamnat la „doar” doi ani şi jumătate de puşcărie, Aristică Doru Şerban se declară în continuare nevinovat în dosarul în care a fost judecat pentru mai multe capete de acuzare la Tribunalul Gorj. Achitat pentru acuzaţia de cămătărie, cea care l-a făcut celebru în rândul opiniei publice, Habitu, aşa cum mai este cunoscut de către apropiaţi, va încerca la Curtea de Apel să obţină achitarea şi